VIDEO Trei frați condamnați pentru spălare de bani și fraude informatice, prinși în Italia după o anchetă a polițiștilor brașoveni

Adaugă ca sursă preferată BizBrașov în Google News Trei frați condamnați pentru spălare de bani și fraude informatice, prinși în Italia după o anchetă a polițiștilor brașoveni Trei frați, condamnați pentru spălare de bani și fraude informatice, au fost prinși în Italia în urma unei operațiuni coordonate de polițiștii brașoveni. „Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Brașov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, cu sprijinul structurilor cu atribuții în domeniu ale Poliției Române, precum și în colaborare cu autoritățile italiene, au desfășurat, în perioada 2025–2026, activități de investigare care, în cele din urmă, au dus la depistarea a trei persoane condamnate, care se sustrăgeau de la executarea pedepselor cu închisoarea. Citește și: Recorder: Șeful SPP, Lucian Pahonțu, participant la masacrul din 21 decembrie 1989. A activat și la represiunea din Piața Universității, de dinainte de Mineriadă Pui de barză salvat de pompieri la Apața: Pasărea a ajuns în grija Asociației „Prietenii Berzelor” Trei dintre golanii care s-au bătut cu polițiștii ieri după amiază în centrul vechi al Brașovului au fost reținuți pentru 24 de ore Trei frați, condamnați pentru spălare de bani și fraude informatice, prinși în Italia Cei trei bărbați, frați, de 46, 47, respectiv 51 de ani, erau condamnați în aceeași cauză penală pentru constituirea unui grup organizat infracțional, infracțiuni de spălare a banilor, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic și complicitate la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și se aflau dați în urmărire națională și internațională, ca urmare a condamnărilor la pedeapsa cu închisoare primite între 5 ani și 6 ani și jumătate. Localizarea și identificarea unuia dintre frați a avut loc la data de 23 iulie, când Squadra Mobile din Genova și Squadra Mobile di Savona, sub coordonarea Serviciului Central Operațiuni al Direcției Centrale Anticrimă a Poliției de Stat Italiene, în colaborare cu polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Brașov, prin activități de supraveghere transfrontalieră desfășurate, au reușit prinderea bărbatului într-un imobil din regiunea Savona, Italia. Acesta se afla ascuns într-o încăpere special construită, în spatele unui perete fals, având asupra sa două acte de identitate false, iar după identificare a fost preluat și introdus într-un penitenciar din Genova, aflându-se în prezent în procedurile judiciare necesare predării acestuia către autoritățile române. După prinderea bărbatului de 47 de ani, investigațiile polițiștilor au dus și la identificarea celorlalți doi frați condamnați, care se aflau tot pe teritoriul Italiei. Astfel, în urma activităților desfășurate de polițiștii brașoveni în cooperare permanentă cu autoritățile italiene, la data de 21 august, cei doi au fost depistați într-un imobil din regiunea Brescia, Italia. În acest moment și aceștia se află în custodia autorităților italiene, urmând să fie parcurse procedurile judiciare în vederea extrădării. Facem precizarea că, pentru identificarea celor trei persoane, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Brașov au desfășurat activități investigative complexe și de supraveghere transfrontalieră în mai multe state europene, în urma cărora s-a stabilit că persoanele urmărite s-ar afla pe teritoriul Italiei. Operațiunile desfășurate au beneficiat de sprijinul structurilor cu atribuții în domeniu ale Poliției Române și de colaborarea directă cu autoritățile italiene, prin intermediul expertului pentru securitate din cadrul Ambasadei Italiei la București, care a transformat toate informațiile într-un flux operațional continuu, asigurând legătura dintre cele două țări, de la alerta inițială până la capturarea ultimei persoane”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov . Adaugă ca sursă preferată BizBrașov în Google News
Читайте также: материал по теме · материал по теме.
1 Comment
[…] также: материал по теме · материал по […]