Politică la altar: Cum s-au transformat bisericile în platforme de campanie pentru Călin Georgescu

Adaugă ca sursă preferată BizBrașov în Google News În timp ce Patriarhia le interzice clericilor să se implice în acțiuni politice, mai mulți preoți îi fac campanie fostului candidat pro-rus la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, chiar în biserici și mănăstiri, arată o investigație RISE Project a jurnalistului Andrei Ciurcanu. Un exemplu este cel al preotului paroh al Bisericii Sfânta Mare Muceniță Varvara din Buftea a primit trei avertismente din partea Arhiepiscopiei București care a susținut că activitatea preotului Mihai Niță a fost ”cercetată riguros de Corpul de Inspecție bisericească”. Timp de mai multe luni biserica din Buftea s-a transformat într-un loc de pelerinaj și spectacol media la fiecare vizită pe care Georgescu o făcea în perioada în care se afla sub control judiciar. Curtea bisericii, lăcașul sfânt și drumul public deveneau neîncăpătoare pentru zecile de fani ai politicianului care veneau cu boxe, steaguri, icoane și scandau pentru susținerea omului politic. De organizarea acestora se ocupau chiar oameni din anturajul lui Georgescu, care anunțau pe grupurile de Telegram și Whatsapp că omul politic va merge la biserică. În octombrie 2025, preotul Niță a tras clopotele la sosirea lui Georgescu. Explicația preotului paroh, filmat cu camera ascunsă de jurnaliști, a fost că “așa și când a intrat părintele Cleopa în Sfântul Munte, s-au tras clopotele și a fost un sfânt. Și acum așa am tras un clopot poate vine un președinte”. Citește și: Decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru, atacat în instanță de…Asociația Italienilor din România Liderii PSD au decis să nu voteze guvernul Siegfried Mureșan Dezvăluiri din ancheta DIICOT în care „guru” Georgescu e acuzat de înșelăciune: „o sută de mii de euro urmau să fie utilizați pentru susținerea campaniei electorale a liderului grupului infracțional” Citește investigația integrală pe RISE Project. Adaugă ca sursă preferată BizBrașov în Google News
Читайте также: материал по теме · материал по теме.
1 Comment
[…] также: материал по теме · материал по […]