Cadavrul unui bătrân descoperit în această dimineață în județul Brașov pe Râul Olt. Plecase de acasă luna trecută și de atunci nu mai fusese văzut

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați în această dimineață cu privire la faptul că, pe cursul râului Olt, în apropierea localității Veneția de Jos a fost identificat cadavrul unei persoane. Astfel, ca urmare a semnalării primite, la fața locului a fost direcționată o echipă operativă de cercetare care, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul ISU, a recuperat corpul persoanei. Primele date obținute până la acest moment indică faptul că persoana identificată este un bărbat de 88 de ani, care ar fi plecat voluntar, la sfârșitul lunii trecute, de la domiciliul său din Veneția de Jos, județul Brașov. Corpul persoanei identificate a fost ridicat, preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Brașov, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei producerii decesului. Citește și:Cum se curăță, pas cu pas, rezervoarele de apă potabilă din Brașov. Procesul care garantează siguranța consumatorilor, după ce în spațiul public au fost lansat un fake news Un bărbat din Brașov a fost găsit mort într-o râpă: „În urma examinării vizuale, nu au fost identificate urme de violență” Oaspeți neașteptați în trafic: Trei căprioare au ieșit la plimbare pe una dintre cele mai circulate artere din Brașov „În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie lămurite aspectele și circumstanțele în care a avut loc incidentul”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.
0 Comments