Skip to content Skip to main navigation Skip to footer

AUDIO Ministrul Mediului: „Primăriile au toate pârgiile legale ca să intervină asupra urșilor care intră în localități”. Viceprimarul Dan Ghiță: „Orice greșeală a echipei de intervenție în oraș poate duce la vătămarea oamenilor”

urșii în localități

Adaugă ca sursă preferată

BizBrașov în Google News
AUDIO Ministrul Mediului: „Primăriile au toate pârgiile legale ca să intervină asupra urșilor care intră în localități”. Viceprimarul Dan Ghiță: „Orice greșeală a echipei de intervenție în oraș poate duce la vătămarea oamenilor”În urmă cu câteva luni, legislația națională a fost modificată astfel încât autoritățile locale să poată interveni direct atunci când urși periculoși intră în intravilan, fără a mai fi necesară parcurgerea etapelor succesive de alungare și relocare, iar aplicarea la timp a procedurilor poate face diferența între gestionarea unei situații de risc și o tragedie. Cu toate acestea, legea nu acoperă și responsabilitatea celor din echipele de intervenție care acționează în orașe, în cazul apariției și nevoii de extragere a animalului sălbatic din zonele locuite.Ministrul Mediului Diana Buzăianu spune că deși legea a fost modificată, multe primării nu știu detaliile sau nu vor să respecte legea: „În ultimele săptămâni am văzut din ce în ce mai multe incidente cu privire la urși, care s-au transformat din păcate în tragedii în România. Distincția între o procedură aplicată la timp, care poate să însemne o gestionare corectă a unei situații de risc sau o tragedie, de cele mai multe ori în practică înseamnă diferența între o acțiune luată în câteva minute sau în jumătate de oră sau într-o oră”, a menționat Diana Buzoianu, în cadrul unei conferințe de presă.Potrivit ministrului Mediului, unele autorități locale nu aplică legislația care permite intervenția directă în cazul urșilor periculoși, motiv pentru care ministerul va trimite în teritoriu în această săptămână proceduri de aplicare a noilor reguli.Citește și:„Spiritul de salvator nu trece niciodată în rezervă”: Un fost pompier de la ISU Brașov, căutat de o mamă în toată țara, după ce i-a salvat viața băiețelului ei în urma unui grav accident pe DN1Liber la creativitate: Au fost deschise înscrierile la o nouă ediție a Concursului de poezie „Andrei Mureșanu”Cât vor câștiga (oficial) preoții din România, începând de la 1 ianuarie 2027. Noua lege a salarizării lasă o foarte mică diferență între un debutant și un preot cu experiență„Am modificat deja de câteva luni de zile legislația, astfel încât să permitem primăriilor să intervină direct în momentul în care urșii vin în intravilan. Am găsit cazuri în care, deși urșii veniseră în intravilan, deși urșii erau periculoși, anumite primării au decis să nu intervină pe legislație și să urmărească birocratic alte căi. Mesajul pe care îl transmitem clar către absolut toate primăriile: o parte dintre ele și-au făcut treaba, o parte dintre ele deja aplică legislația și o parte dintre ele deja au creat un cadru mult mai sigur pentru comunitățile pe care le coordonează.Dar pentru primăriile care încă nu știu cum să aplice această lege, le transmitem un mesaj foarte clar. Am făcut o analiză, o prezentare a procedurilor, nu era necesar să fie făcut acest lucru, dar am făcut și acest lucru și vom transmite în această săptămână procedurile pentru ca toate primăriile să aplice legislația în vigoare”, a adăugat ministrul Mediului.„Trebuie să se facă o intervenție și să fie împușcat ursul respectiv”Potrivit acesteia, noile prevederi permit intervenția directă în cazul urșilor periculoși care intră în intravilan, fără parcurgerea etapelor succesive de alungare și relocare.„În momentul de față, nu mai există nevoia de intervenție graduală în momentul în care ursul intră în intravilan. Până acum câteva luni de zile, un urs care intra în intravilan, în oraș, în sat, în comună, trebuia să fie mai întâi alungat, după aceea trebuia să fie relocat, dacă se întorcea a doua oară putea abia să fie făcută intervenția și să fie împușcat ursul respectiv.De câteva luni de zile nu mai există această obligație de a interveni gradual. În momentul în care intră un urs în intravilan – și este un urs periculos, trebuie să se facă o intervenție care să pună în siguranță comunitatea. Și spun asta pentru că am văzut foarte mulți primari care fug de responsabilitatea de a interveni în aceste situații.Pe legea veche, într-adevăr, ei nu aveau posibilitatea să intervină, dar legislația s-a modificat deja de luni de zile, nu mai putem să așteptăm să se întâmple tragedii ca să se intervină pe noua legislație, care a intrat deja în vigoare de luni de zile. Vom trimite această analiză, vom trimite această procedură și sperăm ca absolut toate primăriile să ia bunele practici ale primarilor care au intervenit deja în cazurile concrete de pericol și să se întâmple asta în toate cazurile periculoase din România, ca să nu mai asistăm la tragedii”, a mai spus Buzoianu.Viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță: Recomandăm locuitorilor să nu mai lase special mâncare pentru ursÎn replică, viceprimarul Dan Ghiță, care este responsabil cu gestionarea urșilor în municipiul Brașov susține că intervenția cu arme în oraș este un foarte periculoasă pentru populație. Mai mult, Ghiță spune că nu s-au aprobat cotele de prevenție la urs, astfel încât nu este clar cîte animale pot fi recoltate anul acesta. În pădurile din jurul Brașovului, la acest moment pot fi extrași doar 5 urși (nu din cei habituați, care se plimbă prin oraș), în timp ce în zonă trăiesc peste 100 de exemplare. La nivel de administrație locală, viceprimarul spune că s-a făcut tot ce este posibil pentru protejarea populației: au fost eutanasiate sau extrase câteva exemplare în ultima lună, în Poiana Brașov a fost redus numărul pubelelor de gunoi iar salubriștii au fost instruiți să ridice gunoiul mai des, zilnic, recomandăm locuitorilor să nu mai lase mâncare pentru urs în anumite zone.Declarația integrală a viceprimarului Dan Ghiță, mai jos:WhatsApp Audio 2026-06-09 at 15.04.56Descarcă

Adaugă ca sursă preferată

BizBrașov în Google News

0 Comments

There are no comments yet

Leave a Comment

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *